eTwinning – o comunitate de învățare
By LTLRM Published Corpul profesoral
Una dintre cele mai importante valori al comunității eTwinning este colaborarea dintre profesori, elevi, școli, părinți și autorități locale. Într-o reuniune online, profesorii lucrează împreună și organizează activități cu elevii. Astfel, având un rol activ, ei interacționează, analizează, iau decizii, se respectă reciproc și află despre reguli de comunicare. Proiectele eTwinning se bazează pe contribuții din partea fiecărui membru al echipei, pe un efort individual și de grup, în același timp.
Platforma eTwinning nu oferă doar o satisfacție profesională ți personală, ci oferă o schimbare reală în cadrul dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, întărește sentimentul de apartenență la o comunitate profesională (europeană) a cadrelor didactice și crește motivația copiilor pentru cunoaștere și învățare. Etwinning oferă posibilitatea cunoașterii și a comparării altor sisteme de învățământ și transpunerea curriculumului formal în activități educaționale interesante.
Destinată școlilor din Europa, eTwinning este o comunitate educațională gratuită online, care adună aproximativ 700.000 de utilizatori, înregistrați, majoritatea fiind profesori care predau la toate nivelele școlare (primar, gimnazial, liceal), dar și preșcolar. Ei lucrează împreună online într-o serie de activități, de la proiecte între școli la nivel național și internațional, la spații de colaborare și oportunități de dezvoltare profesională. Acțiunea este finanțată de Comisia Europeană în cadrul programului Erasmus +. Profesorii arată că implicarea lor în eTwinning are un impact semnificativ asupra dezvoltării abilităților lor pedagogice, tehnologiei și abilităților de evaluare. Este semnificativ impactul asupra capacității și motivației elevilor de a învăța, cu accent pe competențe. De asemenea, efectul raportării școlii, ca instituție, la eTwinning prin acordarea etichetei de Școală eTwinning demonstrează o conducere solidă și o abordare colaborativă a echipei manageriale cu efecte pozitive asupra profesorilor și elevilor.
Citește mai multe în articolul prof. Adriana Dumitru, accesând link-urile de mai jos: