Memorial Sever Ursa
S-a născut la data de 8 martie 1932, în satul Poiana Cătunenilor, comuna Ilva Mare, din părinţii Augustin şi Victoria – având strămoși măiereni. Între anii 1940-1945 a fost refugiat, împreună cu părinţii, în Bucovina, la Vatra Dornei, Iacobeni și Stulpicani, unde a terminat şcoala primară începută la Ilva Mare.
Prima clasă de liceu a făcut-o la Câmpulung Moldovenesc, între 1943- 1944. Împreună cu părinții și fratele său, Victor Ursa, regretatul profesor universitar al Facultății de Drept, a fost refugiat, din calea frontului, la Ineu, Arad, unde a început clasa a II-a de liceu. Perioada pribegiei a fost una dintre cele mai grele din viaţa sa. Tatăl său a fost rănit pe frontul din răsărit.
A urmat clasele III-IV la Liceul „George Coşbuc” din Năsăud. Între anii 1948-1952 a făcut Şcoala Normală (Liceul Pedagogic), tot la Năsăud şi a obţinut diploma de învăţător, ca premiant. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1956, cu diplomă de profesor de limba şi literatura română, printre cei dintâi.
După aprecierile unora dintre profesorii săi, calitățile sale i-ar fi dat dreptul la o carieră universitară, dar prigoana politică asupra tatălui său, precum şi dragostea faţă de meleagurile năsăudene l-au fixat definitiv în zonă. La recomandarea regretatului profesor universitar Ioan Breazu, a fost repartizat provizoriu la Muzeul Grăniceresc din Năsăud, unde s-a ocupat, ca muzeograf, de întemeierea şi reconstituirea Casei Memoriale „Liviu Rebreanu” de la Prislop.
În 1958 s-a căsătorit cu învăţătoarea Doina Sângeorzan din Maieru, unde s-a transferat, ca profesor și muzeograf, și a întemeiat muzeul, pornind de la o expoziţie memorială în holul şcolii. Timp de 45 de ani, a funcţionat la Maieru ca profesor şi muzeograf. Are doi fii: Liviu, profesor de educaţie fizică şi Ovidiu, conferențiar universitar. Ambii sunt căsătoriţi – amândouă nurorile purtând numele Elena. Paralel cu activitatea didactică şi muzeografică, domnul Sever Ursa a desfăşurat şi activitate publicistică.
A debutat în 1956, cu reportajul ,,În satul lui Ion”, publicat în „Gazeta literară”, urmat de alte eseuri cu tematică rebreniană. Între anii 1969-1979, a obţinut toate gradele didactice cu nota maximă. În perioada 1984-1990, a deţinut funcţia de director al Şcolii Generale din Maieru, care poartă în prezent cu mândrie numele lui Liviu Rebreanu. S-a pensionat din funcţia de director.
A iniţiat şi condus Cercul literar folcloric „Liviu Rebreanu”, cu care a înzestrat mereu muzeul, care numără şapte secţiuni distincte, cu o bibliotecă proprie de peste 7000 de volume din donaţii, în edificiul propriu. A înfiinţat încă din 1967 revista şcolară „Cuibul Visurilor”. În 1974, a reînfiinţat Societatea Culturală „Liviu Rebreanu”, pe baza documentelor vechii societăţi dintre anii 1927-1935. Împreună cu un grup de sprijin a pus bazele manifestării tradiţionale „Zilele Măierene”, cu întâlnirea periodică a fiilor satului. În 1964 a înfiinţat Ansamblul folcloric „Cununa Maierului”, distins cu premii la festivaluri interne şi internaţionale. Este Cetăţean de Onoare al localităților Maieru, Ilva Mare și Năsăud. Ca profesor de limba şi literatura română a fost selecţionat de 11 ori în Comisia Centrală a Concursului Național de Creație Literară „Mihai Eminescu”, ca examinator şi ca apreciere a prestaţiei profesionale.
A participat cu comunicări ştiinţifice la peste 90 de simpozioane şi întruniri culturale, profesionale etc. În 1996, luna mai, a înfiinţat și a fost directorul revistei „Cuibul Visurilor”, publicație sprijinită redacţional de un prestigios şi distins grup de colaboratori. A publicat peste 150 de articole, eseuri, reportaje, recenzii, studii, la care se adaugă numeroase interviuri în presa scrisă sau la radio şi televiziune. De asemenea, a publicat mai multe volume de autor sau în colaborare. A fost preşedinte de onoare al Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud și membru în Comitetul Asociației ASTRA. A fost decorat şi distins cu multe diplome, dintre care amintim: Ordinul Muncii, clasa a III-a (1981) și Meritul Cultural, clasa a III-a.
A fost, prin excelență, dascălul exigent, dar cumpănit, mentorul și îndrumătorul pasionat al sutelor de elevi, care îl vor purta în sufletul și în cuvintele lor, de-acum încolo. A fost un om puternic, prin vorbe și fapte, care s-a bucurat, dar a și suferit mult, pe nedrept și adesea fără cuvinte. Deși acum pierdut ca ființă, îl vom regăsi pe profesorul Sever Ursa în veșnicie, în ceea ce a întemeiat, a format și statornicit aici, printre noi – de la cărți și muzee, la oameni de prestigiu și amintiri de neuitat.
A consemnat, în nr. 143 al publicației Cuibul Visurilor,
Ovidiu URSA